Și-a bătut concubina și i-a furat cerceii de aur: bărbatul a fost arestat

Foto: Arhiva

Un bărbat și-a bătut concubina din Sânpetru German, i-a furat două perechi de cercei și a fugit. A fost prins, reținut și arestat.
Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au fost sesizați, în dimineața zilei de 20 ianuarie a.c., despre agresarea unei tinere, de către concubinul ei. Din cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din județul Olt, în timp ce se afla la domiciliul femeii din localitatea Sânpetru German, i-a aplicat mai multe lovituri în zona fetei, i-a furat două perechi de cercei din aur, un telefon mobil și mai multe acte, după care a plecat într-o direcție necunoscută.
Femeia a fost transportată la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru violență în familie și furt.
În urma investigațiilor efectuate cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt, bătăușul a fost depistat în localitatea Valea Mare, acesta fiind condus pentru audieri în Arad. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Activitățile au beneficiat de suportul Serviciului pentru Operațiuni Speciale Arad.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Comentarii

comentarii

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici