– interviu cu Mani Neumann, muzician german, component al trupei Phoenix și al Trio farfarello, care va concerta la Arad
Mani Neumann s-a născut în Germania dar de mulți ani de zile este parte a Legendei Phoenix. Muzicianul german a luat contact cu mulți ani în urmă cu nucleul Phoenix, în Germania și a fost cucerit de muzica promovată de Nicu Covaci și colegii săi. Mai mult, el s-a integrat în formație, aducând un suflu cu totul special melosului Phoenix. De-a lungul anilor, Mani Neumann a ajuns să cunoască muzica din România și, mai mult decât atât, a devenit cucerit de țara noastră unde se întoarce de fiecare dată când i se oferă ocazia, cu multă plăcere și pasiune. De această dată, Mani revine la Arad într-un proiect muzical special, farfarello, pe care l-a inițiat cu mulți ani în urmă. El a acceptat să ne acorde un interviu, prin care a reușit să ne destăinuiască multe dintre momentele care l-au apropiat de Phoenix, de muzica românească dar și de România.
– Mani Neumann, cum s-a născut colaborarea cu Phoenix?
– L-am cunoscut pe Nicu Covaci în 1979, el repeta în incinta unui magazin de muzică din orașul meu natal, cu doi colegi – unul dintre ei era un german pe care îl cunoșteam de la școală, Ulli Heidelberg, și celălalt era Bubi Dobrozemsky. I-am auzit întâmplător cântând niște piese mai vechi de la Phoenix – Fata verde, Anule Hanule, câteva compoziții din România, și câteva mai noi, pe care le făcuse Nicu, Stars Dance, de exemplu. Mi-a plăcut acea muzică și am început să cânt cu ei, deci am ajuns să cântăm în formulă de patru. Repetam în fiecare zi – intram dimineața în acea sală de repetiții, din magazinul de muzică, încuiam ușile și mai plecam când se închidea magazinul. În fiecare zi! După asta, mergeam în apartamentul meu și continuam să facem muzică, se întâmpla ceva foarte special: stăteam de vorbă, făceam planuri, ne vizitau foarte mulți prieteni… Locuiam cu toții acolo și în fiecare zi veneau prieteni din Germania sau din Olanda, chiar și români, și ieșea câte o petrecere în fiecare seară – poate e mult spus petrecere, să le spunem întâlniri… Era firesc pentru muzicieni, așa se face. Cântam în fiecare seară, discutam, ei mă ajutau să învăț textele (care erau în românește) și, pas cu pas, Phoenix a ajuns să facă parte tot mai mult din viața mea. La început, când se întâmpla asta ne-a bătut Poliția la ușă, bineînțeles. Au zis: „Aha, bine, sunteți muzicieni, înțelegem, dar vecinii sunt în vârstă și îi deranjați…”. Noi eram foarte prietenoși și abordabili, le-am spus că nu e nici o problemă, ne calmăm, nu vrem să deranjăm pe nimeni… Se rezolva amiabil. În seara următoare, o luam de la capăt… Și se întâmpla același lucru: același polițist, aceeași rugăminte, aceleași promisiuni… „Știți ce vrem de la voi!” – „Da, alles klar, am înțeles, ne oprim, nu e nici o problemă!…”. După câteva zile ca asta, într-o seara, ceva s-a schimbat: a venit polițistul, a intrat, și-a pus chipiul în cuierul meu, s-a așezat și a spus: „Ok, băieți, hai să auzim!”. Așa a ajuns și Poliția din oraș să fie cucerită de muzica Phoenix! Da, au fost niște vremuri foarte frumoase… Eram tineri, nu aveam griji și ne plăcea muzica. Aveam mulți prieteni în jur, am început să cântăm – am făcut și un turneu în Olanda în anul acela… Asta a fost povestea, așa l-am cunoscut pe Covaci. La un moment dat au intervenit și niște prieteni din Berlin, care au organizat niște concerte, dar românii care erau în Germania la vremea aceea ne-au primit foarte bine.
– Ce știați despre România înainte de a ajunge să vizitați țara? Dar despre muzica românească?
– Nimic! Pentru mine, România era o țară undeva departe, în est, despre care nu știam aproape nimic înainte de această întâlnire. Mie mi-a plăcut muzica Phoenix, am rezonat cu ea, și abia apoi am aflat detaliile despre ei – de unde vin, ce au făcut aici, cum au fugit din țară… Le-am aflat pe toate pe parcurs, bineînțeles, dar la început nici nu m-a interesat, mi-a plăcut muzica. Acum știu foarte multe despre România și mă bucură asta, pentru că este o țară care îmi place foarte mult!
– Vorbiți-ne despre Trio farfarello. Cum s-a născut ideea acestui proiect muzical?
– După trei ani cu Phoenix, în care am încercat să pătrundem pe piață – ceea ce a fost greu, pentru că în Germania era altă conjunctură la ora aceea – am decis să luăm o pauză. În acea pauză, eu simțeam nevoia să cânt, să fac ceva. Îl cunoscusem pe Ulli Brand, dar atunci am început să colaborăm mai serios și am pus bazele formației farfarello. A fost, oarecum, în paralel cu Phoenix pentru o vreme, cam în 1981-82. Am înțeles repede că această formulă va fi una de succes, pentru că ne înțelegeam foarte bine. Am găsit și un bassist în scurt timp și am început să cântăm în formulă de trio. A fost foarte bine, încă din primii ani, pentru că n-aveam concurență – găsisem acest gen de muzică pe care nu îl mai făcea nimeni altcineva. Ulli și cu mine avem și aceleași gusturi, vedem muzica la fel, iar asta se vede în compozițiile noastre. Acesta este, de fapt, secretul… Și acum, după 40 de ani, sunt foarte puțini în Germania (și în Europa) care fac acest stil de muzică. Ce facem noi este instrumental, dar cu o mare încărcătură emoțională și, mai ales, suntem autentici.
– Credeți că experiența pe care ați avut-o alături de Phoenix este benefică pentru receptarea de către publicul român a muzicii „marca farfarello”?
– Sigur că este un mare avantaj… Oamenii mă cunosc de la Phoenix, deși vorbim despre alte generații, și poate își doresc să știe ce face violonistul în afara acestui proiect. Muzica noastră, însă, e instrumentală, nu are nimic în comun cu Phoenix. E cu totul alt mesaj. Eu m-am regăsit și în muzica Phoenix (altfel nu aș fi cântat-o, eu nu pot altfel), și sunt și aici, în farfarello. Am mai cântat în România și oamenii au reacționat extraordinar! Uneori am fost și eu însumi uimit, pentru că am obținut reacții foarte pozitive de la oameni care în general ascultă o muzică mai dură. Cred că și în acest turneu va fi la fel, ne și aflăm într-un moment în care se întâmplă atât de multe lucruri urâte în lume… Poate avem nevoie de o asemenea muzică. Este vorba despre suflet, nu despre politică, nu despre probleme… Poate fi muzica potrivită la momentul potrivit, pentru oamenii potriviți.
– Un cuvânt de final pentru publicul din Arad. Ce muzicieni proveniți din Arad cunoașteți? Ce părere aveți despre oraș și spiritul Aradului?
– Am aflat de curând că doi dintre băieții de la Cargo locuiesc în Arad – nu am știut asta până acum, deși le cunosc muzica, îmi și place. Am cunoscut mulți muzicieni în România, în toți anii în care am cântat aici, dar despre foarte mulți nu știu exact din ce oraș provin. În Arad am fost de multe ori – și cu Phoenix, dar și cu farfarello de câteva ori. Am fost de curând ca spectator, la un concert Rezident Ex. Am avut experiențe frumoase la Arad și îmi place orașul mai ales vara. Arad e aproape de graniță și asta a fost important, pentru că a fost mai ușor pentru noi. În zona de vest au început toate turneele, pentru că noi venim din Germania, deci de cele mai multe ori a fost unul dintre primele orașe în care se cânta. Pentru mine, Arad e intrarea în România.
Trio farfarello va concerta la Arad în 17 februarie. Concertul va avea loc la clubul Flex, începând cu ora 19:00. Prețul biletului este de 40 de lei. Biletele pot fi achiziționate în data evenimentului, pe bază de rezervare, din cauza numărului limitat de locuri. Pentru detalii și rezervări organizatorii evenimentului vă stau la dispoziție la numărul de telefon: 0756568006.
