Aseară, un incendiu izbucnit la terasa unei case din Bujac a putut produce o explozie, dar pompierii au reușit să scoată la timp buteliile din flăcări. Focul a pornit de la un grătar.
„În seara zilei de 03 februarie 2023, în jurul orei 22:30, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, strada Herodot. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 mp, la nivelul terasei construite din lemn, amplasată în imediata proximitate a casei, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință. Pompierii arădeni au localizat și lichidat prompt incendiul, în limitele găsite, împiedicând astfel propagarea flăcărilor. Pe timpul intervenției pompierii au depistat și evacuat două butelii de gaz din interiorul terasei, evitând astfel producerea unei explozii. În urma incendiului a ars materialul lemnos din care era construită terasa și bunurile depozitare, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Din fericire nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind jar, scântei căzute din aparatul de gătit de tip grătar”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.