Se întâmplă din nou: Sergiu Bîlcea se laudă cu realizările altora

Foto: Arhivă

Deputatul liberal Sergiu Bîlcea nu se dezminte: în lipsă de realizări proprii, el continuă să se laude cu proiectele altora. De această dată, Bîlcea a ales să amintească investiții în sistemul sanitar, nu demarate în guvernările liberale, ci sub conducerea social-democrată a Ministerului Sănătății. Evident, în delirul verbal al deputatului liberal nu puteau să lipsească alte investiții majore în care Aradului și conducerii sale de partid le revine singurul merit de a fi plasate pe harta drumului expres Arad-Oradea și pe traseul căii ferate de mare viteză, parte a unui coridor feroviar european.
„Ne-am asumat să repunem Aradul pe harta marilor investiții, după mulți ani în care proiectele de dezvoltare au fost susținute doar prin efort local. Am vorbit de multe ori despre centura de sud-est, despre drumul expres Arad – Oradea și calea ferată Arad – Timișoara – Caransebeș. Pentru zona de spitale, cel mai important proiect de după 1989 este construirea noului spital matern. Acum, spitalul matern funcționează într-o clădire revendicată, care nu mai corespunde normelor. Proiectul câștigat de Consiliul Județean, în valoare de peste 93 de milioane de euro, pentru care președintele Iustin Cionca și echipa sa merită felicitați, este cel mai important din istoria modernă pe zona de sănătate. Sunt mai multe investiții în sistemul de sănătate, dar noul matern este proiectul cel mai mare. PNRR este un program prin care România trebuie să se dezvolte. Aradul beneficiază de fondurile europene și pentru că este reprezentat corect la București și respectat de o guvernare condusă de PNL. Aradul reintră pe lista proiectelor majore naționale prin spitalul matern și toate celelalte investiții amintite”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
Evident, nici un cuvânt despre partenerii de guvernare care fiecare are rolul său în realizarea investițiilor. Și, mai ales, nimic despre anii mulți la număr în care PNL a avut guvernarea și în care nu s-au găsit bani de investiții pentru Arad, așa cum de altfel chiar el spune în declarația de astăzi, vorbind de anii în care eforturile de dezvoltare ar fi fost susținute doar prin efort local.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici