Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România Filiala Arad organizează în perioada 1 Aprilie 2023 – 31 Mai 2023, cursuri de formare pentru liderii din rândul partenerilor sociali și ai administrației publice locale și județene. Cursurile fac parte din proiectul ”STRATEG AR+ dezvoltare economică sustenabilă pentru viitorul Aradului”, Cod MySMIS 2014+ – 151059, care vizează promovarea dezvoltării durabile și a Future Economy în județul Arad.
Cursurile de Comunicare, Leadership și Future Economy sunt destinate membrilor, angajaților și/ sau voluntarilor din rândul ONG-urilor, organizațiilor patronale și sindicale, precum și al autorităților publice locale și județene. Sesiunile de instruire vor avea o durată de 20 de ore per curs, iar acestea vor fi susținute de formatori cu experiență, în format față în față și hibrid față în față – online. Participanții vor primi certificate care atestă abilitățile dobândite în urma sesiunilor de instruire.
Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să completeze un formular de înregistrare la data începerii cursului, să prezinte o copie a C.I. și o adeverință care să ateste calitatea de membru/ angajat/ voluntar. Înscrierea se face după principiul „Primul venit, primul servit”, în limita locurilor disponibile. O persoană se poate înscrie la un singur curs.
Pentru mai multe informații și pentru a transmite intenția de înscriere, vă rugăm să contactați Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România Filiala Arad la adresa de email cnipmmr.arad@gmail.com.
Ne dorim ca prin aceste cursuri să formăm un corp de lideri orientat către promovarea dezvoltării durabile și a Future Economy în județul Arad și să contribuim astfel la elaborarea și actualizarea Planului de dezvoltare a județului Arad.