Astăzi, 5 octombrie, elevii și profesorii au zi liberă, conform legii. Semnificația acestei zile este însă mult mai importantă decât faptul că oferă un respiro la început de an școlar pentru dascăli și elevi. În 5 octombrie se sărbătorește la nivel internațional Ziua Educației, moment pentru noi toți să conștientizăm importanța educatorilor în societatea noastră.
„Vorbim astăzi despre educatori și elevi. Ziua Educației este un prilej pentru noi de a conștientiza odată în plus care este rolul învățătorilor și profesorilor în societatea noastră. Pentru că 5 octombrie este mai mult decât o zi liberă în școlile românești. Este o ocazie de a vorbi despre ce înseamnă un sistem educațional funcțional, deservit de specialiști devotați și dedicați, ca și condiție pentru a forma tineri bine pregătiți, care să ducă înainte societatea noastră. Viitorul țării stă în mâna lor, a celor numiți generic educatori, pentru că ei sunt cei care pun bazele cunoașterii pentru elevi. În România, după cum se știe, avem încă destule probleme în sistemul de învățământ. Analfabetismul funcțional este, din nefericire, la cote înalte. Programul „România educată”, lansat cu atâta pompă, este un eșec răsunător. Avem nevoie de un nou restart, de această dată pornit pe baze mult mai raționale și eficiente, pentru a reforma sistemul educațional. Este o problemă la care merită să medităm cu atât mai mult astăzi, când sărbătorim Ziua Educației, și asta atât noi, cei din mediul politic cât și educatorii, piesa esențială a acestui mecanism atât de important pentru societatea românească”, a declarat deputatul Vasile Nagy, președintele organizației județene Forța Dreptei Arad.