Adrian Alda: Se suplimentează cu 2 milioane de euro bugetul schemei de ajutor pentru producătorii români de usturoi

Adrian Alda, deputat PSD Arad, secretarul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților aduce o veste bună pentru fermierii arădeni. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale intenționează să suplimenteze cu peste 2 milioane de euro fondurile dedicate programului de susținere a producției de usturoi.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD, care este mereu alături de fermieri dorește să suplimenteze cu peste 2 milioane de euro fondurile pentru producția de usturoi. Ieri a fost postat la transparență proiectul de Hotărâre pentru modificarea HG nr.393/2023 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia în anul 2023. Acesta vizează două modificări importante pentru fermieri, care vor asigura plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul Programului. Potrivit actului normativ, beneficiarii vor primi 3.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi. Se suplimentează și sumele de bani care sunt necesare pentru plata către beneficiarii schemei de ajutor de minimis înscriși în Program, de la 29.700.000 lei la 41.200.490 lei. O altă modificare conform actului normativ este prelungirea termenului de plată a sumelor reprezentând ajutoare de minimis către beneficiari, de la 15 decembrie 2023 la 29 decembrie 2023”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, secretarul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, vocea fermierilor arădeni în Parlament.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici