Adrian Alda: vor fi alocați bani pentru susținerea producției de cartofi de consum

Adrian Alda, deputat PSD Arad, secretarul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților aduce o veste bună pentru fermierii arădeni. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat la transparență decizională schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum” pentru anul 2024.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condus de PSD, care este mereu alături de fermieri, va acorda un ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum din acest an. Suma totală care va fi alocată este de 11.483.880 lei, iar cuantumul maxim al ajutorului de minimis va fi de 200 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Astfel, pentru a obține sprijinul financiar, fermierii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha și să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până cel târziu la data de 18 noiembrie 2024. De aceste sume pot beneficia fermierii persoane fizice și juridice. Însă, cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la cel târziu la data de 20 mai”, a declarat Adrian Alda, deputat PSD Arad, secretarul Comisiei pentru Agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților, vocea fermierilor arădeni în Parlament.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici