AUR Arad a anunțat lansarea candidaților pentru alegerile locale pentru astăzi, luni, 18 martie, la sala Teatrului de Stat din Arad. La lansare urma să fie prezentă și o echipă din conducerea partidului, în frunte cu George Simion. Surprinzător, în cursul dimineții, un comunicat de presă a anunțat amânarea evenimentului.
„Referitor la desfășurarea evenimentului de lansare a candidaților AUR pentru alegerile locale, programat pentru luni, 18 martie 2024, vă comunicăm decizia de amânare a din motive tehnice. Regretăm situația. Data pe care o vom stabili pentru lansare va fi comunicată ulterior”, a comunicat AUR Arad.
Conform surelor noastre, în cadrul festivității amânate, ar fi urmat să fie anunțați oficial și candidații pentru Primăria municipiului Arad, Leo Aslău, și președinția Consiliului Județean Arad, Florin Galiș.