Idei îndrăznețe de afaceri ale studenților UAV

Idei bune, îndrăznețe, unele originale, altele mai puțin originale, dar puse în valoare prin concepte de afaceri originale au fost prezentate în cadrul „Atelierului de antreprenoriat” din cadrul Școlii de Vară a UAV, ediția 2024 desfășurată la Moneasa.
Evenimentul, organizat de către Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, sub egida Societății Antreprenoriale Studențești din UAV, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad și Asociația Edu4Future, a fost finanțat de către CJA prin Centrul Cultural Județean Arad.
Au participat 16 echipe de studenți (peste 50 de studenți implicați) de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Inginerie Alimentară Turism și Protecția Mediului, Facultate de Inginerie, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială) și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara
În finală, la egalitate de puncte, s-au calificat 7 echipe care și-au prezentat ideile de afaceri în fața juriului compus din oameni de afaceri și cadre didactice.
Premiile au fost acordate următoarelor echipe: Locul I a fost acordat echipei formată din : Cătană Oana Maria, Olar Andreea Nicoleta de la Facultatea de Științe Economice a UAV pentru EDU SMART KIDS ; Locul II s-a dus spre Volungan Daniela Valentina, Kiss Sebastian, Dumitrean Bogdan Mihai și Neagoe Viorel Daniel, de la Facultatea de Științe Economice a UAV pentru conceptul RENOVA; Locul III a revenit echipei Aszodi Elena Raluca, Igna Eduard Călin, Sandru Rebeca Mihaela și Gîrna Naomi Tabita, de la Facultatea de Științe Economice a UAV pentru conceptul de afaceri de servicii foto-video MOMENTS .
Mențiunea a fost acordată echipei Rusu Andrei, Ardeljan Andrej, Balint Alin și Nicola Dario – Cătălin, de la Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, cu ideea a două afaceri complementare – două cafenele distincte : Traditional Brew – „Păstrând Autenticitatea !” și SmartSip – „Întâlnirea Tehnologiei cu Gustul”.
Au mai participat în finala competiției echipa de la Facultatea de Inginerie Alimentară Turism și Protecția Mediului – Ilonca Ioana Loredana, Oneț Raul Alin, Florescu Paola și Chiș Roberta și echipa Stanciu Corina, Cojocaru Viviana și Cernea Alexia, de la Facultatea de Științe Economice.
Echipele câștigătoare au primit carduri cadou din partea Asociației Edu4Future, cărți motivaționale și despre antreprenoriat din partea Fundației Autonom, dar și abonamente pentru 2 săptămâni la CrossFit Arad.
La evenimentul de premiere au participat Cristina Nicolaescu, prorector al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, Grigorie Sanda, decanul Facultății de Științe Economice, Monica Ocnean, președinta Societății Antreprenoriale Studențești din cadrul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, reprezentanți ai altor facultății din UAV, membrii ai Societății Antreprenoriale Studențești din UAV, studenți și masteranzi.
Tot la Moneasa studenții au avut șansa de se întâlni cu reprezentanți ai mediului de afaceri, antreprenori de succes cu care au avut discuții interesante și care și-au prezentat într-un mod interactiv propriile afaceri. Au susținut prezentări: Alin Ghenghe – director regional SC Autonom SRL, Florin Turcaș și Cătălin Dobrescu – antreprenori, Roberto Cerantola – director SC Daiconi SRL, Nicoleta Balașiu – antreprenor SC Squash SRL, Lorena Iovănuț – antreprenor S.C. Delor Icorp SRL, Mădălina Blaga – antreprenor SC Educamp Social SRL.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici