Este oficial: bărbatul care a fugit de polițiști când a fost prins în flagrant vindea droguri

Un bărbat a reușit să fugă de polițiști când și-a dat seama că cei cărora a vrut să le vândă droguri cu kilogramele sunt oamenii legii. Ceilalți doi complici ai lui au fost prinși și reținuți.
Astăzi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, într-un caz privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Din materialul probator administrat a rezultat că în anul 2024, trei persoane au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii de beneficii materiale din vânzarea de droguri de risc și mare risc. În perioada iunie-iulie 2024, aceștia au procurat, deținut și comercializat diverse cantități de canabis și comprimate ecstasy către consumatori de pe raza județului Arad.
În cursul acestei zile unul dintre aceștia a fost prins în flagrant în timp ce vindea 777 de comprimate ecstasy şi 2 kilograme de canabis pentru suma de 28.000 lei, însă a reușit să se sustragă de la urmărirea penală. Ceilalți doi membri ai grupului infracțional organizat au fost conduși pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Arad.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate sume de bani în lei și euro, bunuri folosite în activitatea infracţională, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, au fost indisponibilizate 3 autoturisme de lux.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timișoara și Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad și al jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici