Pecica: analiza implementării proiectelor europene în ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021-2027

Petru Antal, primarul orașului Pecica a participat la ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021-2027 care a avut loc la Timișoara. Au fost prezentate și analizate metodologiile și criteriile de eligibilitate și selecție pentru 13 intervenții regionale din cadrul PR Vest, care vor fi lansate în perioada imediat următoare și care însumează un buget de peste 311 milioane de euro. Odată cu aceste intervenții, suma la care va ajunge bugetul lansat sau aflat în pregătire în cadrul PR Vest ajunge la aproape 1 miliard de euro.
„Am luat parte la ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Vest 2021-2027, la Timișoara, unde a fost analizat stadiul implementării acestuia, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice centrale și locale, precum și membri ai mediului academic, de cercetare, de afaceri și ai societății civile. La mai puțin de doi ani de la lansarea oficială, au fost contractate proiecte în valoare de 203 milioane de euro, reprezentând 17% din bugetul total al programului.
Agenția de Dezvoltare Regională Vest este una dintre cele mai eficiente din țară, fiind în derulare procesul de evaluare și contractare pentru cererile de finanțare depuse, care însumează peste 440 de milioane de euro, bani nerambursabili. Avem o colaborare excelență cu ADR Vest, care funcționează foarte bine și ne sprijină în toate proiectele orașului!”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici