Incendiu la Semlac: a luat foc o anexă gospodărească

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Semlac. „Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul forțelor, acționează și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Nădlac. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: „Incendiul, care s-a manifestat la nivelul acoperișului anexei gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, a fost localizat și lichidat prompt. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost de natură termică (coș de fum/burlan amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile). Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad a acordat îngrijiri medicale proprietarului casei, care, încercând să stingă focul, a suferit un traumatism prin cădere de la înălțime. Victima a fost transportată conștientă și cooperantă la spital”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici