Paul Stănescu (PSD): Guvernăm cu gândul la binele pensionarilor – impozit ZERO pentru pensiile sub 3.000 de lei

„Pensionarii sunt părinții și bunicii noștri pe care trebuie să-i protejăm. PSD face asta prin recalcularea echitabilă a pensiilor și scutirea de la impozitare a celor până la 3.000 de lei. În schimb, USR și unii „colegi” de la PNL aruncă în spațiul public tot felul de minciuni, doar, doar, vor obține câteva voturi de la pensionari. Le atrag atenția că este o strategie greșită, pentru că seniorii știu cine s-a luptat pentru interesele lor, și îi îndemn să nu își mai bată joc de liniștea oamenilor. În contrast, USR se hrănește și încă supraviețuiește din vorbărie fără rost. În loc să vină cu soluții concrete, preferă să atace măsurile bune ale PSD. Cu ce drept mai poate să vorbească USR despre pensii, când ei au blocat prin PNRR creșterea acestora pentru mulți ani? Rușinea nu mai are limite, ipocrizia a dat deja pe dinafară! După ce ați vrut să omorâți toate creșterile de pensii, acum veniți să judecați ce facem noi?
Pe de altă parte, PNL tot încearcă să-și atribuie merite care nu îi aparțin. Colegii noștri liberali, în ultimii ani, cât timp au mai fost prin diverse guvernări, au ales mai mereu alte măsuri decât să crească pensiile. Și mai mult, acum mai și amenință cu dezertarea de la guvernare. Oștenii PNL jonglează între circ și calcul electoral.
Ar fi indicat pentru stabilitatea guvernamentală și politică a României ca PNL să nu dezerteze și să ne arunce într-o criză politică. Chiar dacă avem candidați separați în alegerile prezidențiale, PSD ține la România. Nu vom fi de acord ca o răzgândire liberală legată de guvernare să afecteze liniștea socială! Facem în continuare totul ca să menținem România pe drumul cel bun și ar fi păcat ca PNL să-și bată joc de tot ce am construit până acum”, a declarat Paul Stănescu, Secretarul General al PSD.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici