Compania de Apă Arad a anunțat o nouă majorare de tarife pentru serviciile de apă și canal. Arădenii vor avea de scos mai mulți bani din buzunar de la 1 ianuarie 2025, pentru servicii care de multe ori nu se ridică la nivelul dorit.
„Arădenii, care se plângeau că plătesc prea mult pentru alimentarea cu apă menajeră și serviciile de canalizare, au parte de o surpriză neplăcută. De la 1 ianuarie 2025, ei vor fi obligați să plătească și mai mult pentru aceste servicii furnizate de Compania de Apă Arad. Un metru cub de apă va costa 6,79 lei/mc, fără TVA, ceea ce înseamnă o majorare de 5,93%, iar tariful de canalizare-epurare va ajunge la 8,48 lei/mc, fără TVA, ceea ce reprezintă o creștere de 6,13%. În mod cinic, Compania de Apă, subordonată în principal Consiliului Județean, condus de PNL Arad, numește aceste majorări „ajustări”. Arădenii au ajuns să plătească prețuri nesimțite, pentru a asigura salarii generoase pentru camarila de partid angajată la Compania de Apă, unde și-au găsit locul mulți dintre membrii de bază ai PNL Arad. Aceste majorări vin pe fondul nemulțumirii multor locuitori din județul Arad, care se plâng de calitatea apei care le este furnizată. Este încă o dovadă a modului în care cetățenii județului au ajuns să fie bătaia de joc a celor care conduc acum Consiliul Județean Arad”, a declarat Vasile Nagy, deputat de Arad.