Șeful Poliției din Lipova a fost transportat în stare gravă la spital

Victima din accidentul din această dimineață din fața Poliției din Lipova, bărbatul care a fost resuscitat și transportat în stare gravă la spital este tocmai șeful Poliției din Lipova.
„Din primele cercetări, impactul a avut loc între două autoturisme, la intersecția dintre Str. Valea Mare și D.N. 7., conduse de doi bărbați din Lipova, de 55, respectiv 36 de ani. Ulterior impactului, șoferului de 55 de ani i s-a făcut rău, fiind resuscitat de echipajul medical de la fața locului. A fost transportat la spital, în vederea evaluării stării sale și acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatele din dotare a șoferului de 36 de ani a indicat că acesta nu era sub influența alcoolului sau altor substanțe. Bărbatul de 55 de ani urmează a fi testat la spital. Facem precizarea că acesta este șeful Poliției Orașului Lipova. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului rutier”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici