Un bărbat din Pecica a fost arestat după ce l-a bătut pe un localnic cu o bară metalică, până acesta a ajuns în spital.
Totul s-a întâmplat în seara zilei de 21 februarie, când pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al consumului de alcool, C.A. se afla în dreptul „dolmei”, în proximitatea străzii 317, aflată la marginea orașului Pecica. D.V. l-a surprins și lovit de mai multe ori din spate cu o rangă metalică, până când victima a căzut la pământ. Bărbatul a ajuns la spital, a fost supus unor intervenții chirurgicale și i s-a extirpat splina. Leziunile provocate necesită 35-45 de zile de îngrijiri medicale în cazul în care nu survin complicații. De asemenea, din punct de vedere medico-legal, viața victimei a fost pusă în primejdie, iar pierderea splinei reprezintă o infirmitate. Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luarea măsurii preventive a arestului preventiv față de D. V.. Magistrații au decis arestarea preventivă a lui D.V. pentru o perioadă de 30 de zile.