Vizită academică de prestigiu la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad a avut onoarea de a primi, luni, 10 martie 2025, vizita unei delegații de la Technische Hochschule Deggendorf din Germania. Delegația a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, avându-i în frunte pe Președintele Prof. Dr. Waldemar Berg și pe Prof. Dr. Marcus Herntrei.

Cei doi profesori s-au întâlnit cu cadrele didactice și studenții Facultății de Științe Economice (FSE) în cadrul unei sesiuni desfășurate la sediul facultății de pe strada Paul Chinezu nr. 10. Scopul principal al vizitei a fost de a consolida colaborarea academică între cele două instituții și de a explora oportunități de parteneriate în domenii de interes comun.

În cadrul unui interviu video, Prof. Dr. Waldemar Berg și Prof. Dr. Marcus Herntrei au discutat despre obiectivele vizitei lor la Arad, primele impresii despre universitate și despre colaborarea cu profesorii și studenții UAV. De asemenea, au evidențiat domeniile în care Technische Hochschule Deggendorf excelează și modul în care expertiza universității germane ar putea contribui la dezvoltarea unor proiecte comune. Nu în ultimul rând, s-a discutat despre impactul pe care această colaborare îl poate avea asupra comunității germane din Arad, atât din punct de vedere educațional, cât și cultural.

Pentru mai multe informații despre această vizită și detalii din interviul acordat, vă invităm să urmăriți materialul video:

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici