Scandal într-un apartament din Piața UTA: doi bărbați au sărit pe geam ca să scape cu viață

Foto: Arhiva

Jocurile de noroc au dus la un adevărat scandal, în urmă căruia, doi bărbați puteau să-și piardă viața. Totul s-a întâmplat într-un apartament din Piața UTA iar motivul a fost banii pierduți la jocurile de noroc.
Trei bărbați s-au întors din Austria și au închiriat un apartament în Piața UTA din municipiul Arad pentru a se odihni. Unul dintre ei, de 43 de ani, a plecat la saloanele de jocuri din zonă și s-a întors nervos și băut în apartament pentru că și-a pierdut banii. Așa că, a încuiat ușa de la intrare, a luat cheile pe care și le-a pus în buzunar, apoi a scos o lamă de cutter și i-a amenințat pe ceilalți doi bărbați că îi omoară dacă nu îi dau toți banii pe care îi au ca să meargă din nou la jocuri. De frică, unul dintre bărbați a sărit pe geam de la etajul al doilea și și-a fracturat coloana vertebrală. Celălalt bărbat care a rămas în apartament a fost luat la bătaie și a fost tăiat cu cutterul. Speriat, l-a lovit pe bătăuș cu piciorul, a ieșit pe geam și a coborât pe aparatele de aer condiționat până la parter. Polițiștii au intervenit și în scurt timp l-a găsit pe bărbatul care a vrut să-i omoare pe cei doi pentru că nu i-au dat bani să-i joace la jocurile de noroc. Acesta avea asupra lui mai multe lucruri pe care le-a furat din apartament și care aparțineau celor doi: 6 pachete de țigări, o pereche de ochelari de soare, o pereche de adidași marca Nike și cheile autoturismului marca Opel Zafira.
În cauză s-a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, tentativă la tâlhărie calificată și tentativă la omor calificat.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici