
O tânără de 20 de ani din Satu Mare a fost băgată cu forța în portbagajul unei mașini de către cel cu care a întreținut relații sexuale. Fata a reușit să alerteze poliția. Între timp, bărbatul a dus-o pe un câmp, a bătut-o, i-a furat banii și telefonul și a plecat. Bărbatul a fost prins și arestat.
Totul s-a întâmplat în data de 4 iulie. În jurul orei 23:25, polițiștii din Arad au fost sesizați prin 112 despre faptul că o tânără de 20 de ani din județul Satu Mare, ar fi fost introdusă cu forța, în portbagajul unui autoturism și transportată într-o direcție necunoscută. Sesizarea ar fi fost făcută de către victimă, care nu a putut preciza numărul de înmatriculare sau marca mașinii.
La nivelul Poliției Municipiului Arad a fost constituită echipa de cercetare complexă formată din polițiști de investigații criminale, ordine publică și criminaliști.
Din cercetări a reieșit că victima ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, în zona Pieții Caius Iacob din municipiul Arad. Aceasta ar fi urcat de bunăvoie în autoturism și, într-o altă zonă din municipiu, ar fi întreținut raporturi sexuale cu persoana necunoscută. Ulterior, victima ar fi fost introdusă cu forța în portbagajul autoturismului și transportată pe un câmp din zona șoselei de centură, unde a fost lovită. Fata a reușit să scape și a fugit spre o adresă din municipiul Arad, unde a fost găsită de polițiști. Bărbatul iubăreț i-a furat telefonul mobil și o poșetă cu 950 de lei.
În urma activităților complexe, a fost identificat cel bănuit de comiterea faptelor, un bărbat de 33 de ani, din județul Caraș-Severin. Acesta a fost depistat în municipiul Arad, în seara de 5 iulie 2025. În baza probatoriului administrat el a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive pentru lipsire de libertate și lovirea sau alte violențe. Pe numele bărbatului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.



