Un accident de circulație a avut loc pe DN 79 Arad-Oradea, între Nădab și Șimand. În evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme care s-au tamponat. Impactul a fost violent. Ambele autoturisme au ajuns în șanț, una fiind cu roțile în sus. O persoană a rămas încarcerată.
„La locul intervenției se deplasează forțe și mijloace din cadrul Gărzii nr. 2 de intervenție Chișineu-Criș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului se deplasează și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad. Intervenția este în dinamică”, a declarat Daniel Baciș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE: „În urma accidentului au rezultat două victime, o victimă a rămas încarcerată într-un autoturism. Pompierii au acționat pentru extragerea acesteia, ulterior fiind preluată de echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad, conștientă. Cea de a doua victimă a fost preluată de echipajul SMURD, conștientă. La locul intervenției se deplasează și echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă”, a declarat Daniel Baciș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE: „Ambele victime au fost preluate de către echipajele medicale și transportate la spital”, a declarat Daniel Baciș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.



