Viol la Lipova: fata de 14 ani a rămas însărcinată

Un tânăr de 21 de ani din Lipova este cercetat pentru viol asupra unui minor. El a întreținut relații sexuale cu fată de 14 ani, până când aceasta a rămas însărcinată. După mai bine de un an, el a fost reținut și arestat.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus extinderea acţiunii penale față de D.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor. În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că în perioada septembrie 2023 – martie 2024, tânărul în vârstă de 21 ani, a întreținut zilnic, cel puțin un raport sexual consimțit cu C.E.R.A, o fată de 14 ani, respectiv până când minora a aflat că este însărcinată de aproximativ 4 săptămâni. Raporturile sexuale au fost întreținute atât la domiciliul fetei cât și la cel al tânărului. Acesta a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat în trecut pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Bărbatul a fost reținut în data de 27.09.2025 pentru o perioadă de 24 ore. La data de 28.09.2025, în urma propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de procuror, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus arestare tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.