Accident la Iratoșu: cinci persoane au ajuns la spital

Foto: Arhiva

Un accident de circulație a avut loc la Iratoșu. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. Din primele informații sunt cinci victime.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Intervenția este în dinamică”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. La fața locului au ajuns trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Arad. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: „În urma accidentului în care au fost implicate cinci persoane, au rezultat cinci victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care, în urma evaluării medicale, au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare”, a declarat Ruxandra Klein, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

UPDATE: La UPU au ajuns un bărbat de 60 de ani, un tânăr se 17 ani, un bărbat de 27 de ani, și două femei, una de 22 și una de 28 de ani, toți prezentând multiple politraumatisme.