Jandarmii arădeni au depistat un tânăr, care a încercat să evite întâlnirea cu un echipaj de patrulare și care avea asupra sa substanțe interzise. „În cursul zilei de 05 ianuarie a.c., echipajul de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat, pe raza municipiului Arad, o persoană în vârstă de 21 de ani care, la observarea patrulei de jandarmi, și-a schimbat direcția de deplasare, încercând să evite întâlnirea cu forțele de ordine. Persoana în cauză a fost interceptată și legitimată, iar în urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra acesteia au fost descoperite o folie de aluminiu împăturată și o folie de plastic sigilată termic, ambele conținând o substanță albă, sub formă de masă solidă și pulbere, fără miros, susceptibilă a fi substanță psihoactivă. Au fost întocmite actele procedurale prevăzute de lege, iar cercetările vor fi continuate de către organele abilitate, conform competențelor legale”, a comunicat Jandarmeria arădeană.



