Un incendiu, provocat de un scurtircuit la instalația electrică, a izbucnit în această dimineață la o casă din Șeitin. Pompierii militari și cei voluntari din localitate au intervenit pentru a stinge focul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
„În această dimineață, în jurul orei 05:40, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șeitin. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Totodată, la locul evenimentului au acționat și pompierii voluntari din localitate. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului acoperiș al locuinței, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, flăcările fiind propagate și la o anexă din incinta gospodăriei, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. După aproximativ două ore de intervenție susținută, incendiul a fost localizat și stins. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric, generat de un cablu defect sau izolat necorespunzător”, a comunicat ISU Arad.



