Deputații Scheau și Dalca au fost declarați incompatibili de către ANI

inmanare poze parlamentari (5)Agenția Națională de Integritate a constatat în cazul a 32 parlamentari, 22 deputați și 10 senatori, încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații. Printre aceștia de află și deputații arădeni Ștefan Dalca, PP-DD și Ioan Șcheau, PSD (fost PP-DD). Conform comunicatului ANI, deputatul arădean Ștefan Dalca s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. MERCRO S.R.L. Deputatul Ion Șcheau se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. SUCCESS MINDSET S.R.L.

Agenția Națională de Integritate i-a informat pe deputații aflați în stare de incompatibilitate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază. Potrivit Legii 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al […] incompatibilității constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 326 din Codul Penal al României, „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.