Un cerșetor joacă banii la păcănele

art.cersetor la pacaneleClaudiu Oprea, cerșește de ani de zile pe străzile Aradului. Din 2011 până în prezent, a fost amendat de polițiștii locali arădeni de 66 de ori, suma totală a amenzilor fiind de 7.900 de lei. Evident, nu a achitat nici un leu, știind că nu se pot lua măsuri de executare împotriva lui. „Oprea câștigă bani frumoși din cerșit, modul lui de operare fiind acela de a induioșa conducătorii auto opriți la semafoare, mai ales la cel de la intersecția străzii Banul Mărăcine/ Corneliu Coposu cu Ștefan Augustin Doinaș (lângă Consiliul Județean Arad). Cu banii obținuți din mila șoferilor, Oprea își joacă norocul la „păcănele”, desigur, în fața unui pahar cu vodcă, poate două, trei, dacă mila șoferilor a fost mai profundă.Ce s-ar face acest jucător la păcănele dacă nu ar fi arădenii atât de darnici? Ar trăi demn și cinstit, din ajutoarele pe care le primește de la statul român și de la Primăria Arad”, a explicat Eugenia Bardaș, purtător de cuvânt al Poliției locale Arad.
Legislația română este foarte bine structurată în ceea ce privește traficul de ființe umane, chiar în scopul obligării la cerșetorie, fiind bazată pe o Strategie Națională pentru Combaterea și Prevenirea Traficului de Ființe Umane, dar este în continuare foarte permisivă în privința cerșetoriei voluntare. Aceasta este, de altfel, una dintre cauzele care favorizează persoanele predispuse la cerșit.