Cea de-a doua zi a târgului şi conferinţelor ENREG ENERGIA REGENERABILA a fost marcată de vizita viceconsulului Republicii Federale Germania la Timişoara, Siegfried Geilhausen. Acesta a vizitat şi a avut un schimb de discuţii cu expozanţii prezenţi la târg, s-a informat asupra barierelor legislative din domeniu, a primit cu bucurie feedback-ul pozitiv al unora din expozanţii, care continuă să desfăşoare proiecte în România şi a salutat iniţiative organizatorilor de a insista asupra unui domeniu de viitor.
Viceconsulul s-a declarat încrezător că își „doreşte o regiune de vest a României atât verde cât şi smart, iar acest lucru să nu rămână doar la nivel declarativ, ci să se şi concretizeze”.
„Apreciez interesul şi implicarea din partea domnului viceconsul asupra regiunii de Vest, asupra energiei regenerabile şi asupra mediului economic în general. Aşa cum am transmis şi pe parcursul întâlnirii cu Domnia Sa, o prioritate pentru Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, precum şi pentru mine personal este identificarea de soluţii pentru un mediu mai curat, care se reflectă asupra activităţii cotidiene a fiecăruia dintre noi. Am convingerea că efortul comun este răspunsul la toate întrebările legate de mediu”, a declarat Adrian S. Negrău, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.
În paralel s-a desfășurat cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale – Viitorul pieţei PV în România, organizată în colaborare cu Asociaţia Electricienilor din România, unde au avut loc discuţii pe marginea unor subiecte ca: Optimizarea juridică – economică a utilizării resurselor regenerabile de energie la nivel european în contextul Strategiei Europene 2035; Prețul reglementat pentru centrale sub 500KW – între dorință și realitate; Sistemele fotovoltaice – componenta de bază a eficienței energetice; Finanțarea sistemelor fotovoltaice rezidențiale și industriale – analiză de piață; O nouă afacere: închirierea de acoperișuri poate fi o soluție de producere a energiei din surse fotovoltaice?; Autoconsumul între sistemele conectate la rețea și sistemele hibride – studiu de caz; Noile invertoare hibride cu MPPT inclus; Soluții de siguranță în caz de incendiu pentru sistemele fotovoltaice; Microgenerarea: soluția practică pentru localități izolate – exemple practice; Criterii de selecție pentru alegerea funrizorului de echipamente; Cum să îți alegi instalatorul pentru sistemele fotovoltaice: costuri și probleme!
De asemenea, a avut loc Forumul Carierei în Industria Energetică, unde peste 200 de studenţi de la Facultăţi din Timişoara şi Arad, au putut afla mai multe despre oportunităţile de carieră şi proiectele desfăşurate în domeniul regenerabilelor.
Târgul este patronat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și se bucură de susținerea unor parteneri ca: AREL – Asociația Română a Electricienilor, IPA/ EEN – Enterprise Europe Network, Camera de Comerț Italiană pentru România, Camera de Comerț și Industrie Arad și Centrul de Excelență pentru Energii Regenerabile, Eficiență Energetică și Mediul Înconjurător-CERE.



