Daniel Constantin, copreşedintele ALDE la nivel naţional a anunțat la Arad că formațiunea politică pe care o conduce a optat pentru a participa la alegerile locale și parlamentare de anul viitor cu liste proprii. Desemnarea candidaților va fi făcută printr-o metodă nouă și vor participa toți membrii organizațiilor. „În această etapă este foarte important să înceapă procesul de alegeri interne pentru desemnarea candidaților, în special pentru funcția de primar, acolo unde votul este direct, dar și pentru atragerea de profesioniști care să candideze pentru Consiliul Județean, ca și consilieri județeni, din rândul cărora se va alege viitorul președinte al Consiliului Județean”, a explicat Daniel Constantin. Vor fi promovați candidați tineri, profesioniști, atât la nivel local, cât și la nivel central. „Cred că vom fi în 2016 partidul cu cei mai mulți profesioniști pe liste și cei mai mulți oameni noi, pentru că avem locuri disponibile pentru aceștia și îi invităm să ni se alăture. Cred, după cum ne arată sondajele de opinie, atât la nivel local, cât și la nivel național, că ALDE își va atinge obiectul propus, acela de a deveni cea de a treia forță politică din țară”, a declarat Daniel Constantin. Copreședintele ALDE a dat exemplul unor buni profesioniști, care și-au exercitat meseria în funcțiile publice în care au fost numiți și abia apoi au fost membri de partid.
„Noi suntem un partener loial şi serios în coaliţia de guvernare, care a îndeplinit aproape toate promisiunile din programul USL”, a declarat Daniel Constantin.



