Aradul vrea să acceseze fonduri europene în valoare de 25 milioane euro

art sergiu bilceaVicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea, a participat la o întâlnire, la Debrecen, cu reprezentanţii celor opt judeţe care formează regiunea de graniţă Ungaria-România Discuţiile s-au ghidat pe deschiderea cât mai urgentă a axelor de finanţare transfrontalieră, cât şi pe implementarea proiectelor fără corecţii ulterioare.
„Prioritatea noastră pe acest segment rămâne modernizarea secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean, dar ne dorim şi finanţarea unor proiecte de infrastructură rutieră. Estimăm că în acest exerciţiu bugetar, 2014-2020, vom putea atrage pentru judeţul nostru circa 25 de milioane de euro”, a declarat Sergiu Bîlcea, raportat la proiectele propuse de judeţul Arad.
A doua tematică a discuțiilor a vizat proiectele transfrontaliere și posibila rambursare de fonduri. Este vorba despre așa-numitele corecții, cu care județul Arad s-a confruntat la proiectul „Drumul Vinului”. Cele patru județe din România participante al dezbatere au anunțat că vor solicita Guvernului României clarificări în privinţa legislaţiei, a posibilelor interpretări, în ceea ce priveşte proiectele europene, implicit fondurile transfrontaliere. „Spre exemplu, în anumite aspecte, cum ar fi cel al ajutoarelor de stat, situaţia e neclară, uneori interpretabilă. Aşteptăm un răspuns din partea Guvernului României tocmai pentru a evita să dăm înapoi bani europeni, pe care îi accesăm greu, ca urmare a unor proiecte pentru care aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean munceşte din greu”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Cele opt judeţe care formează regiunea de graniţă Ungaria-România sunt Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş din partea română, respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád din partea maghiară.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici