Platforma e-learning Consumer Classroom, dedicată profesorilor care predau elevilor de 12-18 ani la școli din țările europene, pentru a-i familiariza cu practici în domeniul educației consumatorilor, lansează a patra ediție a Competiției Interșcolare Europeană „Consumer Classroom 2017”. Ea este deschisă şcolilor gimnaziale și liceale (elevi între 12 şi 18 ani) din întreaga Uniune Europeană, începând cu 10 octombrie 2016 până pe 17 martie 2017, miezul nopții (Ora Europei Centrale). Această competiție va ajuta la „scoaterea elevilor din sala de clasă!”. Ei vor trebui să colaboreze cu altă clasă dintr-o şcoală europeană pentru a realiza o pagină web, la tema anului: „Consumatori inteligenți ai energiei”. Elevii se pot sprijinii de instrumentele existente pe site-ul Consumer Classroom. Competiția are ca scop responsabilizarea tinerilor consumatorilor prin controlabilitatea și predictibilitatea facturii lor de energie (protejând mediul înconjurător și economisind bani), precum și creșterea securității energetice a surselor casnice. În acest context, adolescenții participanți vor învăța că prin comportamentul lor zilnic influențează consumul energetic iar la un nivel mai extins, consumul cu efect minim asupra mediului și combaterea schimbărilor climatice. „Este vorba despre șansa, atât pentru profesori cât și pentru elevii din România (câștigători ai ultimei ediții), ca aplicând în cadrul acestei competiții, pe de o parte să facă un schimb de experiență cu colegi ai lor din școli aflate în alte țări din Europa iar pe de altă parte, să fie sensibilizați asupra importanței problemelor legate de consumul de energie în respect față de mediu. Îi invit pe toți cei interesați de acest gen de colaborare interșcolară europeană, care presupune și împărtășirea unei experiențe de învățarea interculturală, să se înscrie în această competiție!”, a declarat prof. univ. dr. Dorin Herlo, coordonatorul național al proiectului Consumer Classroom.
Detalii despre competiția interșcolară europeană „Consumer Classroom 2017” pot fi accesate pe link-ul:
http://www.consumerclassroom.eu/ro/concursul-inter%C8%99colar-consumer-classroom-2016-2017



