Pompierii arădeni fac angajări. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, organizează concurs (examen după caz), prin încadrare directă cu recrutare din sursă externă în vederea ocupării a nouă posturi de subofiţer operativ principal, un post de subofiţer tehnic principal din cadrul Serviciului Logistic şi șase posturi de conducător autospecială. Astfel, sunt scoase la concurs un post de subofiţer tehnic principal din cadrul Serviciului Logistic; un post de subofiţer operativ principal în cadrul Compartimentului Analiză, Evaluare şi Coordonare Intervenţii; două posturi de subofiţer operativ principal în cadrul Detaşamentului de pompieri Arad; două posturi de subofiţer operativ principal în cadrul Secţiei de pompieri Sebiş; două posturi de subofiţer operativ principal în cadrul Secţiei de pompieri Ineu; două posturi de subofiţer operativ principal în cadrul Secţiei de pompieri Bârzava; două posturi de conducător auto (autospeciale) în cadrul Secţiei de pompieri Sebiş; două posturi de conducător auto (autospeciale) în cadrul Secţiei de pompieri Ineu; două posturi de conducător auto (autospeciale) în cadrul Secţiei de pompieri Bîrzava.
Detalii privind condiţiile de participare la concurs se pot obţine atât de pe siteul inspectoratului (http://www.isuarad.ro/?page_id=96) cât şi la sediul acestuia.



