Concert de colinde la Sîmbăteni

art-simbateniCăminul Cultural din Sîmbăteni a găzduit, duminică seara, un concert de colinde organizat de Primăria comunei Păuliș. Primarul Ioan Turcin și viceprimarul Viorel Petruța i-au salutat pe cei prezenți și au deschis oficial evenimentul, care s-a bucurat de prezența unei numeroase asistențe. Programul serii a fost bogat în colinde, printre participanți fiind Fanfara și corul Bisericii Penticostale, Ansamblul Armonia Mureșană- Juniori din Sâmbăteni, Ansamblul Armonia Mureșană- Seniori din Sâmbăteni și soliștii Andreea Covaci, Maria Costache, Grupul Șubele din Păuliș, Claudiu Stoica, Petre Stoica, Maria Rașca și colinde și cântece populare interpretate la vioară de Raluca Rașca.
În final Moș Crăciun a împărțit daruri tuturor copiilor prezenți la concertul de colinde. Evenimentul s-a încheiat cu cina festivă unde au fost servite preparate delicioase gătite la ceaun, gogoși, țuică, vin fiert, suc și apă minerală.