Ilinca și Alex Florea au obținut punctajul maxim acordat de juriu și participă la finala selecției naționale Eurovision.
Ilinca Băcilă și Alex Florea au cucerit juriul Eurovision format din Luminița Anghel, Ovi Jacobsen, Paula Seling, Andrei Tudor și Adrian Romcescu, cu piesa „Yodel It!” și merg mai departe în finala din 5 martie, unde pregătesc un show exploziv de lumini, ce va culmina cu un joc de artificii.
În cadrul semifinalei, jurații au apreciat „Yodel It!” și au decis în unanimitate că merită să primească 12 puncte. Cei doi artiști au reușit performanța de a obține maximum de puncte – 60, iar în cadrul finalei, au nevoie de susținerea publicului pentru a merge mai departe, la Eurovision Kiev. „Mai sunt doar două zile până la finală, iar eu și Alex ne pregătim intens din toate punctele de vedere. Abia așteptăm ca duminică să urcăm pe scenă și să convingem publicul de acasă că noi merităm să reprezentăm România la Kiev. Pe 5 martie avem nevoie de votul vostru! Yodel it!”, a declarat Ilinca.
Ilinca și Alex Florea intră în concurs cu numărul 6 și pot fi susținuti de public, prin televot, în finala compeției, din 5 martie. Piesa „Yodel It!”, compusă de Mihai Alexandru, unul dintre cei mai cunoscuți și de succes compozitori români, și Alexa Niculae, este o piesă energică, ce îmbină elemente pop, hip hop, yodeling cu influențe rock.
În 2014, Ilinca Băcilă a uimit jurații de la „Vocea României” prin talentul său de a face yodeling. Încă de la o vârstă fragedă, muzica a fost mereu o parte importantă a vieții sale. Artista nu este la prima experiență a unui concurs muzical TV și a participat la cele mai importante concursuri din țară. Alex Florea, solist vocal și actor din Constanța și-a demonstrat versatilitatea prin participările la X Factor 2014 și la Vocea României 2015. Mihai Alexandru este unul dintre cei mai cunoscuți și de succes compozitori români care a fost prezent de 20 de ori în finala națională Eurovision și a câștigat nenumărate premii alături de artiști consacrați.



