La Curtici se deschide un punct SMURD

În data de 09 martie, la ora 11, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, cu sprijinul Primăriei Curtici și a Consiliului Local Curtici va deschide un punct de lucru în oraşul Curtici. Spaţiul cu toate dotările necesare şi mentenanţa acestuia este asigurat de către administraţia oraşului.
Punctul de lucru este în subordinea Detaşamentului de Pompieri Arad şi pentru început va avea în dotare o autospecială SMURD de tip B, încadrată cu trei subofiţeri. Echipajul va deservi orașele Curtici şi Sântana şi comunele Dorobanţi, Iratoşu, Macea, Olari, Şofronea și Zimandul Nou, totalizând o populaţie de 37.842 locuitori şi o suprafaţă de 485,79 kilometri pătrați.
Deschiderea punctului de lucru de la Curtici este o necesitate. În urma analizei situaţiei operative din zona în care va acţiona echipajul, s-a constatat că în anul 2016 au fost peste 2.000 de intervenţii medicale de urgenţă. De asemenea au fost luate în considerare criteriile de dezvoltare economico-socială a zonei şi cele privind importanţa oraşului ca punct de comunicaţii feroviare atât de marfă cât şi de călători.