„Regele dealurilor”, Hard Enduro

www.actiongraphers.com

Clubul sportiv Hard Enduro Arad, căruia Federațía Română de Motociclism i-a acordat anul trecut distincția „Cel mai bun organizator al anului”, cu sprijinul Primăriei municipiului, Centrului municipal de cultură, a Consiliului județean și a Centrului Județean de Cultură organizează în perioada 7-9 aprilie 2017 cea de-a cincea ediție a competiției de motociclism, „King of the Hill Hard Enduro 2017”. „Startul ediției aniversare va avea loc pe terenul fostei fabrici Tricoul roșu, în centrul orașului, vineri la orele 12.00”, a declarat Călin Bibarț, viceprimarul municipiului Arad. Evenimentul va continua timp de două zile în zona Cuvin- Ghioroc.
Competiția de la Arad este o primă etapă pentru Campionatul Balcanic de Hard Enduro și etapă în Campionatul mondial de hard Enduro și reunește peste 400 de piloți din peste 20 de țări.