Sergiu Bîlcea ştie tot: nu are problema drumurilor sparte ale judeţului dar ţine socoteala nemulţumirii profesorilor

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră că PSD a bulversat învăţământul, într-o perioadă în care era nevoie de linişte pentru desfăşurarea Bacalaureatului. „Profesorii sunt nemulţumiţi de poziţionarea din legea salarizării unitare, care nu corespunde importanţei muncii lor. În campania electorală, PSD a asigurat toţi românii că educaţia este o prioritate. Creşterea salariilor din educaţie, amânată pentru 1 ianuarie, va fi înjumătăţită, 25% faţă de 50%, cât se anunţase iniţial. Toate aceste decizii nefavorabile au fost amânate până în apropierea vacanţei de vară şi a examenelor de Bacalaureat. Pe bună dreptate, profesorii se simt înşelaţi şi sunt gata de proteste. Din fericire, în urma consultărilor organizate de sindicate, a fost evitată în ultima clipă declanşarea grevei generale încă din această săptămână, care ar fi blocat examenele din această vară. Atitudinea celor de la PSD, care au promis foarte mult profesorilor dar nu se ţin de cuvânt, pune în pericol începutul anului şcolar viitor. Principalele sindicate din învăţământ au anunţat deja că protestele vor fi reluate la toamnă, cu sprijinul elevilor şi părinţilor. Până atunci, PSD are şansa de a-şi respecta promisiunile şi de a trata învăţământul şi profesorii cu adevărat ca o prioritate naţională”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Interesantă poziţionarea de lider sindical a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad care, în loc să se ocupe de probleme administrative ale judeţului, conform fişei postului pentru care este plătit din bani publici, ia atitudine pe teme politice. Probabil că acum i se pare normal ca profesorii să fie nemulţumiţi că li se măresc salariile de către un guvern care a îndreptat tăierile salariale făcute de actualii săi colegi din ramura fostului PDL şi a adoptat o grilă de salarizare care permite noi sporuri. La momentul celebrei tăieri de 25 la sută făcută de guvernul Boc,. Nimeni nu şi-a exprimat nemulţumirea şi nu a ameninţat cu vreo grevă.