Vechea zicală „primeşti ceea ce oferi” se adevereşte în cazul lui Jo, care transmite energie pozitivă şi bucurie prin toţi porii, primind înapoi de la public, reacţii pozitive faţă de muzica sa. Jo şi Randi continuă povestea din „Până vara viitoare” cu piesa şi videoclipul „Mă întreabă inima”. „Mă întreabă inima’ înseamnă pentru mine continuarea unei poveşti minunate şi a unei colaborări de care sunt foarte mândră. Sunt fericită să colaborez din nou cu Andrei, producătorul meu preferat şi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Cred că ne-a ieşit şi de această dată, cred în piesa aceasta foarte mult, iar energia bună pe care noi doi o aducem în proiectele la care lucrăm a ajuns de fiecare dată la sufletele oamenilor. Pot spune că lângă Randi am descoperit “reţeta succesului”: echipa de profesionişti, prieteni sinceri, muzică bună şi energie pozitivă. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea! Sper că noul single să se bucure de succesul de care s-a bucurat ‘Până vara viitoare’”, a declarat Jo.
Piesa vorbeşte despre căutarea neîncetată a iubirii şi momentele prin care trecem atunci când suntem îndrăgostiţi. Gândul că cel predestinat te aşteaptă undeva îţi dă încredere în tine, chiar dacă treci prin perioade în care te consideri ghinionist în dragoste. „Mă gândeam de ceva vreme să compun o piesă în continuarea single-ului ‘Până vara viitoare’, pentru că mi-a plăcut mult colaborarea cu Jo, dar şi pentru că oamenii ne tot întrebau când mai lansăm o piesă împreună. Jo este foarte talentată, dar lăsând la o parte talentul, este un sentiment foarte plăcut să lucrezi cu oameni care îţi sunt şi prieteni”, a spus Randi.
O coproducţie Famous Production şi Cat Music, piesa este compusă de Randi în studiourile Famous Production. Clipul piesei este regizat de Dan Petcan, cel care a realizat şi videoclipul piesei „Până vara viitoare”.
Jo şi Randi, „Mă întreabă inima”:



