Un incident a avut loc în această dimineaţă la Atrium Mall din Arad. Cântăreţul de manele Ioan Dinescu (nume de scenă One Dinescu) a fost înjunghiat în parcarea mall-ului de un interlop.
Cântăreţul de manele Ioan Dinescu a jucat într-un cazinou din mall, 1000 de euro la „păcănele”, sperând că va câştiga potul cel mare. Un interlop aflat în sală, a observat şi a încercat să îl de-a la o parte, ca să câştige el pe banii investiţi de manelist. Agentul de pază a văzut ce s-a întâmplat şi a intervenit imediat. I-a scos pe cei doi din sală şi i-a dus în parcarea mall-ului. Interlopul s-a înfuriat,. A scos cuţitul şi l-a înjunghiat atât pe manelist, cât şi pe agentul de pază. Cântăreţul de manele Ioan Dinescu a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Arad, unde a fost operat, având o plagă în abdomen. Tot la spital a fost transportat şi agentul de pază, un tânăr de 23 de ani, dar acesta nu a fost internat.
Poliţiştii arădeni au sosit la faţa locului şi l-au identificat pe interlop. Acesta este un bărbat de 45 de ani, cunoscut cu antecedente penale. În scurt timp a fost reţinut de poliţişti, care au început audierile. Atacatorul este Daniel Florin Vesa, patronul unei săli de sport din Arad. „În acest moment se desfăşoară audierile şi se aşteaptă raportul medico-legal pentru încadrarea faptei”, a declarat Claudia Iuga, putător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Surse din cadrul mall-ului arădean spun că atât manelistul, cât şi atacatorul său ar fi cunoscuţi jucători, fiind consideraţi „dependenţi” de jocuri.



