Mii de credincioşi au fost în această dimineaţă la Mănăstirea Maria Radna din Lipova, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. La mănăstirea catolică din Lipova, de două ori pe an, în 15 august şi 8 septembrie, au loc slujbe speciale la care vin să asiste mii de oameni, catolici dar şi ortodocşi sau de alte culte creştine. A devenit o adevărată tradiţie pentru creştini să ia parte la slujbele oficiate la biserica mănăstirii, care adăposteşte şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Tot o tradiţie respectată în fiecare an este aceea de a căuta „lacrimile Maicii Domnului”, în pădurea din spatele mănăstirii, unde oamenii sapă cu crengi în pământ pentru a aduna micile rădăcini care, se spune, au efect benefic asupra sănătăţii dacă sunt puse într-un pahar cu apă care se bea ulterior. Legenda spune că lacrimile apar doar în 15 august, singura zi când ele pot fi culese şi păstrate apoi cu grijă. Spre bucuria credincioşilor, anul acesta au fost găsite cu mult mai multe asemene lacrimi în pământ decât de obicei.
Acasă Actualități Mii de credincioşi au căutat „lacrimile Maicii Domnului” la mănăstirea Maria Radna

![[VIDEO] Surprize la Festivalul Berii: bere la 1 leu în fiecare zi](https://arad24.net/wp-content/uploads/2026/06/festivalul-berii-2026-218x150.jpg)

