Politica primarului Falcă: Primăria a luat un credit de 20 de milioane de euro în loc să acceseze bani europeni

Cosmin Buruc, consilier local municipal PSD este revoltat că administraţia locală dă dovadă de totală lipsă de viziune şi face regenerarea urbană a spaţiilor dintre blocuri, în condiţii financiare extrem de dezavantajoase pentru arădeni. Soluţia de finanţare este una nefericită, respectiv un credit BERD în valoare de 20 milioane de Euro, contractat de Primărie pentru acest proiect. „Sigur că noi ne-am exprimat public opinia cu privire la acest subiect, prin vocile parlamentarilor PSD de Arad şi evident a echipei de consilieri municipali. Părere de care mult prea prea preţiosul primar de Arad nu a vrut să ţină cont. Din start, calea de finanţare nu este cea potrivită şi arată cât de puţină consideraţie are edilul faţă de banii arădenilor. Pentru că, să fie foarte clar, în tradiţia lipsei de respect a primarului faţă de cetăţenii oraşului, acest credit este garantat cu veniturile provenite din taxele şi impozitele locale, care după cum ştim cu toţii, sunt în mod expres menţinute de administraţia locală la cote foarte înalte. Cu alte cuvinte, pentru a putea contracta acest credit, Falcă a mai dat o palmă serioasă cetăţenilor, majorând plafonul local de fiscalitate”, a declarat Cosmin Buruc. Consilierul social-democrat spune că Gheorghe Falcă ar fi putut foarte bine recurgă la utilizarea resurselor excedentului bugetar uriaş al Aradului, dar a preferat să crească din nou, în mod substanţial, gradul de îndatorare al urbei. „Doar în 2017 plătim dobânzi de peste 1 milion de Euro pentru împrumuturile nesăbuite ale administraţiei liberale, ce a eşuat masiv în buna administrare a acestui oraş.Ca să nu mai vorbim că acelaşi Gheorghe Falcă nici nu a vrut să ia în considerare pentru Regenerarea Urbană soluţia atragerii de fonduri Europene nerambursabile.De suferit, suferă arădenii care trăiesc într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, sub raportul taxelor şi impozitelor, cu servicii de foarte proastă calitate şi care zilnic dau cu nasul de lucrările de calitate îndoielnică, executate de clientela de partid din zona primarului. Pentru că asta este singura sa grijă şi preocupare, alimentarea constantă cu proiecte şi lucrări a sponsorilor PNL Arad. Unele din care acest nucleu restrâns, grupat în jurul liderului local, câştigă gras, storcând din greu puşculiţele cetăţenilor”, a declarat consilierul local municipal PSD, Cosmin Buruc.