Contractul de finanţare al obiectivului de investiţie „Reabilitare Colegiul Economic” a fost semnat vineri, 3 noiembrie. Lucrările de reabilitare vor începe cel mai târziu în toamna anului viitor. Este vorba despre o investiţie totală de 18.241.315,57 lei, finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi o contribuţie din bugetul local de 707.083,06 lei.
Pe durata celor 12 luni, cât este perioada de execuţie a proiectului, se va interveni la nivelul arhitecturii clădirii prin lucrări de reabilitare şi consolidare a corpului de clădire existent, prin investiţii în amenajarea interioară si exterioară a spaţiilor şi în reorganizarea funcţiunilor existente pentru a satisface normele în vigoare, va fi refăcută învelitoarea întregii clădiri înlocuind țigla ceramică și tabla zincată cu una nouă, se va amplasa în curtea interioară un lift pentru persoanele cu dizabilităţi şi tot în curtea şcolii se va amenja un teren de baschet şi vor fi amplasate diferite aparate pentru gimnastică de relaxare.
Cât priveşte reabilitarea termică aceasta va presupune schimbarea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie de lemn triplu-stratificat, dar şi termoizolări ale demisolului şi planşeului peste etaj. Se va interveni şi la nivelul ornamentelor de ipsos de pe fațade, cele lipsă sau deteriorate completându-se cu elemente noi.
Nu în ultimul rând prin soluția propusă în cazul reabilitării tuturor instalaţiilor de utilităţi au fost tratate și problemele privind autorizarea de funcționare a imobilului.
La capitolul dotări se are în vedere o investiţie estimată la peste un milion de lei care cuprinde obiecte de mobilier pentru sălile de laborator și cabinetele specializate fiecărui profil, precum și pentru sălile de studiu multidisciplinare și cabinetul psihologic. Bucătăria va fi dotată cu o întreagă gamă de aparate și mașini pentru gătit. Pentru grupurile sociale s-au prevăzut toate obiectele de mobilier și sanitare necesare asigurării unui confort și igienă personală inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

![[VIDEO] Surprize la Festivalul Berii: bere la 1 leu în fiecare zi](https://arad24.net/wp-content/uploads/2026/06/festivalul-berii-2026-218x150.jpg)

