Casa de discuri Al Şaselea Simţ prezintă o artistă nouă, Maria Simion, care îşi face debutul cu primul ei single, “Inger”, o frumoasă colaborare cu Cosy, ce beneficiază de un videoclip pe măsură.
„De la vârsta de cinci ani am trăit cu un vis care pur şi simplu mi-a hrănit existenţa, să cânt în faţa oamenilor. Visul meu a devenit realitate în urmă cu douăzeci de ani când am avut onoarea de a urca pe scenă cu artişti de renume mondial în săli de concerte vizitate de oameni elevaţi, însetaţi de emoţie şi muzică bună. Opera se numeşte domeniul în care vocea mea şi-a găsit locul pentru o perioadă destul de lungă. Datorita acestui domeniu care necesită atâtea cunoştinţe în materie de muzică, atâta studiu şi muncă de autodidact, am descoperit în mine darul de a auzi şi perecepe sunetul vocal într-un alt mod decât o fac oamenii în general, aşa a luat naştere Maria Simion, profesoară de canto a vedetelor, cum am fost supranumită ulterior. Nume care mi-a permis să răspândesc mai târziu propria tehnică vocală, „Easy singing tips”, prin intermediul şcolii de muzică „Tralala School”, pe care am fondat-o împreună cu buna mea prietenă, compozitoarea şi cântareaţa Mellina, interpreta hitului „Poza de album”. Întâlnirea mea cu Mellina a fost un moment foarte important, deoarece chiar ea mi-a dat curajul să mă lansez în muzică cu piesa pe care a compus-o şi produs-o, mix/masterul fiind realizat de băieţii de la DOMG”, a explicat Maria Simion.
Colaborarea cu Cosy a fost o reală surpriză pentru Maria Simion, deoarece, fiind la primul single, nu s-a gândit că vreun artist deja lansat va reacţiona la o propunere în legătură cu realizarea unui featuring. „Cosy a răspuns foarte repede, venind în completare cu un text absolut emoţionant, atingând o perspectivă total diferită de a mea, lucru de care eu nici n-am ştiut, fiind păcălită de Mellina, draga mea prietenă, că nici un artist nu a reacţionat la piesa noastră. Păcăleala s-a încheiat însă atunci când mi-a pus piesa s-o ascult sub pretextul că a mai făcut câte ceva la ea când deodată am auzit vocea lui Cosy venită în surpriză. S-a lăsat cu plâns de bucurie, moment pe care Mellina a ţinut neapărat să-l păstreze în arhiva ei cu filmuleţe video despre noi”, a declarat Maria Simion. Videoclipul a fost realizat de tânărul şi talentatul regizor Daniel Libeg. „La filmarea lui au participat mai mulţi oameni deosebit de talentaţi, cum ar fi Olga Barcari, hairstylist, Andreea Iftinca-designer vestimentar, Tatiana Volontir-fotograf, Marian Mot-cameraman şi, bineînţeles, Mellina, ajutorul meu în orice. Filmările au decurs într-un mod foarte relaxat şi creativ într-o locaţie absolut splendidă pe care mi-a sugerat-o fotograful meu, Tatiana Volontir, un rol deosebit de completare a mesajului, pe care şi eu, şi Cosy ne-am străduit să-l transmitem, avându-l eolienele. Viaţa e ca o roată…”, povesteşte Maria Simion făcând primul pas în cariera ei muzicală.
„”Înger” este un proiect pe care l-am conturat cu drag, mi-a plăcut mult vocea Mariei de la prima ascultare şi, dacă nu mă înşel, am scris textul instant. Mellina mi-a prezentat piesa, tot ea s-a ocupat şi de producţia piesei, DoMg s-a ocupat de mix master, Daniel Libeg de partea video şi restul a venit de la sine. Sigur o să vă placă, audiţie plăcută, oameni buni!”, a spus Cosy.
„Înger”, Maria Simion feat. Cosy:



