Deputatul liberal Glad Varga, la un an de mandat: „Arădenii merită să știe ce am făcut pentru ei”

Deputatul liberal Glad Varga spune că la un an de mandat, arădenii merită să știe ce a făcut pentru ei. „Pentru că se împlinește un an de la alegeri, am deja un an de mandat, aș vrea să le relatez pe scurt activitatea mea. Am avut 23 de luări de cuvânt (în 22 şedinţe), 16 declarații politice (din care 11 consemnate conform materialului depus la secretariatul de ședință), 26 de propuneri legislative inițiate, 87 de întrebări și interpelări și 5 moţiuni”, a declarat Glad Varga. De asemenea, deputatul liberal a avut o serie de proiecte și propuneri legislative privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale, asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice, modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, modificarea alin.(1) al art.32 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale sau completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
Glad Varga a explicat că a depus o serie de amendamente la proiectul de buget de anul viitor, pentru care a propus şi surse de finanţare. „Printre acestea se numără alocarea de fonduri suplimentare, în valoare totală de aproximativ 46,6 milioane lei, pentru investiţii de amenajare a legăturii dintre strada Cometei şi Centura Arad, finalizarea construcţiei stadionului UTA Arad, modernizarea reţelei de termoficare a CET, reabilitarea străzilor din Municipiul Arad. De asemenea, am solicitat suplimentarea cu 27,8 milioane lei a sumelor prevăzute pentru restaurarea Cetăţii Şiria şi Cetăţii Şoimoş, monumente istorice de valoare naţională, a căror reabilitare va contribui la dezvoltarea turismului şi, implicit, creşterea standardului de viaţă a comunităţilor locale din judeţul Arad”, a declarat Glad Varga.