
Apropierea Sărbătorilor Pascale readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români stabiliţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi tot mai mulţi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă vacanţa în România. Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului si folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. La frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română ţine legătura cu autoritîţile ungare în vederea alocării în comun de personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt. Totodată, în data de 08.04.2018, între orele 09.00 – 19.00, ora României, vor fi deschise și toate cele 7 puncte de trecere a frontierei ocazionale, respectiv: 3 în județul Bihor – P.T.F Roșiori, P.T.F. Cheresig și P.T.F. Voivozi, 4 în județul Arad – P.T.F. Iarmata Neagră, P.T.F. Grăniceri, P.T.F. Variașu Mic și P.T.F. Nădlac III.

![[VIDEO] Surprize la Festivalul Berii: bere la 1 leu în fiecare zi](https://arad24.net/wp-content/uploads/2026/06/festivalul-berii-2026-218x150.jpg)

