Șocant pentru o femeie din județul Arad: a ajuns să nască în ambulanța SMURD. Echipajul SMURD al Gărzii de intervenție nr. 2 Chișineu Criș din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu a avut noaptea trecută o intervenție cu totul specială. După miezul nopții, echipajul a fost solicitat să preia o pacientă gravidă de 37 de ani din localitatea Țipari. Misiunea părea simplă, doar un transport la spitalul matern. Echipajul a ajuns la adresă, a preluat pacienta și a pornit spre Arad. Doar că, după ce au parcurs aproximativ 500 de metri, paramedicul care monitoriza pacienta, cu un calm desăvârșit le-a spus colegilor din față: “oprește că naște”. Apoi, le-a cerut colegilor săi să cheame dispeceratul prin radio, să solicite în sprijin o ambulanță cu un doctor și coordonare de la medicul din dispecerat. Dispeceratul le-a comunicat că vor primi sprijinul unei ambulanțe din Ineu, dar până la sosirea acesteia, trebuie să asiste ei nașterea. „Cei trei pompieri, plt. adj Sebastian Ciucur, plt maj Sergiu Faur și plt. maj. Florin Coroban, au respectat întocmai toate procedurile medicale și au reușit sa aducă pe lume un băiat sănătos. Mama și copilul au fost predați pe drum către echipajul venit în sprijin de la Serviciul de Ambulanță Județean Ineu. Băieți s-au întors la subunitate, fericiți, mulțumiți, uimiți, au trecut prin toate stările sufletești posibile și sigur nu vor uita prea curând intervenția de la Țipari”, a declarat maior George pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

![[VIDEO] Surprize la Festivalul Berii: bere la 1 leu în fiecare zi](https://arad24.net/wp-content/uploads/2026/06/festivalul-berii-2026-218x150.jpg)

