[VIDEO] Consilierul local Anca Stoenescu îi cere primarului Falcă: găsiţi o soluție şi pentru elevii de la „Ghiba Birta”

Consilierul local municipal PSD Anca Stoenescu a explicat că în municipiul şi judeţul Arad mai multe unităţi de învăţământ sunt reabilitate cu bani de la Guvernul României. În timp ce înjură Guvernul PSD, primarul Falcă şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, fac adevărate şedinţe foto pe respectivele şantiere şi la inaugurarea lucrărilor. Anca Stoenescu, care este şi inspector şcolar general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a explicat că edilul Falcă a găsit soluţia pentru elevii Colegiului Economic, ca Primăria să plătească o chirie de 4.000 de euro la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad pe perioada lucrărilor de reabilitare a liceului dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu elevii de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, care, conform dorinţelor primarului Falcă vor învăţa printre constructori, în timp ce şcoala lor se trasformă în şantier. „Să se gândească înainte să-şi facă pozele, unde vor reloca aceşti copii, pentru că „Ghiba Birta” are 1.100 de copii. Unde îşi vor desfăşura cursurile?” – s-a întrebat Anca Stoenescu. Inspectorul şcolar general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a spus cum Gheorghe Falcă i-a cerut să schimbe destinaţia unui spaţiu de învăţământ din Calea Radnei, dar nu s-a gândit nici un moment unde va reloca cei 1.100 de elevi de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”. Mai mult, Primăria a prevăzut în caietul de sarcini pentru constructorul care va câştiga licitaţia pentru reabilitarea acestei şcoli, ca acesta să lucreze cu elevii la ore, în plin şantier.