Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Arad, au continuat cercetările în cazul înregistrat la P.T.F. Nădlac II, când a fost depistat un TIR încărcat cu ţigări de contrabandă care urmau a fi introduse ilegal în ţară. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Arad, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şoferului.
În urmă cu două zile, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (autostradă), un arădean în vârstă de 30 de ani a încercat să intre în România la volanul unui automarfar încărcat cu 440.000 de pachete cu ţigări, netimbrate, în valoare de aproximativ 5.000.000 lei. Polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.



