
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșirea din Șiria spre Arad. Un autoturism s-a răsturnat și patru persoane, doi adulți și doi copii, au suferit diverse traumatisme. Norocul lor a făcut că la puțin timp după neplăcutul eveniment să treacă o ambulanță aflată într-o altă misiune care a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Cei doi adulți și cei doi copii au reușit să iasă din mașina răsturnată. Personalul medical de pe ambulanță a solicitat ajutor și în scurt timp, au plecat alte două ambulanțe spre Șiria. Medicii au constatat că cei doi bunici cu copiii de 8, respectiv 10 ani, au avut policontuzii și erau speriați. Toți patru au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.




Poate vede Garda de mediu și Poliția Locală, cel mai nou ,,depozit,, de deșeuri de toate felurile deschis chiar pe marginea albiei Mureșului în vegetația din zonă, cam la marginea terenurilor de tenis de la Constructorul, aproximativ în prelungirea străzii Brătianu. Se impune dezafectarea până nu-i prea târziu! Poate vor fi găsiți vinovații și puși să facă curățenie.