Pita de Pecica apreciată la Târgul Național de Turism

La Târgul Național de Turism care se desfășoară la București, în pavilioanele complexului expozițional Romexpo, Pecica a fost prezentă cu renumita pită de Pecica, care a devenit un brand local. Pita de Pecica a fost apreciată de vizitatorii care au trecut pe la standul județului Arad.
„Vizitatorii Târgului Național de Turism, printre care ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, au degustat brandul nostru local, la standul Consiliului Județean Arad de la Romexpo București. Pita de Pecica este marcă înregistrată de mai mulți ani, fiind depusă, grație Petran Marinela și GAL Lunca Mureşului de Jos, documentația în vederea obținerii Indicației Geografice Protejate (IGP), acordată de Comisia Europeană, titlu deținut în prezent de doar 10 alimente din România. Mulțumim Consiliului Județean Arad pentru promovarea brandului nostru local”, a spus primarul orașului Pecica, Petru Antal.

Răspunde

Introduceți comentariul
Introduceți numele dumneavoastră aici